- Sportiv - nr. 92 / 15 Mai, 2012 FOTBAL Liga I Cronica etapei (32) Ca la noi, la nimeni! Decizia comisiilor de a se rejuca derby-ul clujean comporta cel putin o intrebare de bun-simt. De ce mai faceti regulamente, domnilor, daca nu le respectati? Si ca sa fie chinul complet, sibienii i-au intins la maximum pe "ceferistii” din orasul de pe Somes, acestia castigand in ultima faza a meciului. Cu gandul mai mult la rejucare, elevii lui Claudiu Niculescu au pierdut la pas in fata unei palide campioane, Otelul Galati. A castigat si Dinamo, la scor, dar nu a impresionat. Adevarata fata a dinamovistilor o vom vedea in meciul-meciurilor contra Stelei. La Chiajna, targumuresenii au fost dezmembrati in patru bucati. Ca atare, asteptam decizia in cazul "Poli” Timisoara, ca tot e la moda. Vasluiul a castigat destul de greu cu "studentii” bucuresteni, picati deja la matineu. Petrolul lui Multescu i-a evaporat "gazul” lui Pustai, lasandu-i amintire patru barili la golaveraj. Din nou, intr-o ambianta de familie, cu bunicute si copii, rapidistii au scapat un egal acasa in fata gorjenilor. Adio campionat! A ramas doar cupa. Pe o ploaie mocaneasca, Steaua a inceput in forta si conducea cu doua lungimi de unda la pauza. Cu un gol primit rapid in repriza a doua, stelistii au castigat, dar ce ocazie au avut brasovenii la final! Etapa s-a incheiat in seara zilei de luni, 14 mai a.c., cu un meci important doar pentru statistica. Urmeaza doua "el clasico”, unul celebru, ca traditie, pe Arena Nationala si altul ardelenesc, la Cluj-Napoca. Sa invinga cei mai buni! EMILIANO PESARO LIGA a IV-a MURES Rezultatele si marcatorii etapei a 21-a: • A.S. M.S.E. 08 Targu-Mures – F.C. Junior TarguMures 2-1 (Csula Csongor, Liviu Moldovan – Tiberiu Petri) • A.C.S. 05 Sarmasu – Infratirea Valea Izvoarelor 2-3 (Cristian Tatar, Virag Alexandru – Mihai Musca, Bidi Gabriel, Dudas Levente) • A.C.S. Miercurea