Privit de la Londra, succesul lui François Hollande în alegerile prezidenţiale din Franţa pare să-i fi prins pe picior greşit pe premierul David Cameron şi coaliţia sa de guvernământ şi să marcheze începutul unei glaciaţiuni în relaţiile franco-britanice. Victoria lui Hollande poate fi însă şi o ocazie de aur pentru Cameron, atât din perspectivă internă, cât mai ales în privinţa balanţei de putere de pe continent.

Lui David Cameron i se pot re­pro­şa multe în felul în care a abordat prezidenţialele din Franţa. De pildă, a evitat - prea puţin di­plomatic, spun unii - să se în­tâl­nească cu François Hollande, când acesta a venit la Londra într-o vizită de tatonare, în februarie anul acesta. Cameron l-a tra­tat cu refuz, după unele surse diplomatice, deşi tabăra lui Hollande insistă că nici nu i s-a cerut o audienţă. În schimb, premierul britanic şi-a declarat într-un ziar francez sprijinul pentru Nicolas Sarkozy, un lider cu care a avut de altfel numeroase ciocniri publice în trecut, dar care măcar îi îm­părtăşea - în linii mari - soluţiile pentru ieşirea din criză. Întâmpinat cu refuz în Downing Street, Hollande s-a văzut în schimb într-o sală privată de la West­minster cu tovarăşii de baricadă şi con­vingeri, laburiştii lui Ed Miliband, cel care şi-a declarat deschis admiraţia pentru „ener­gia şi dinamismul“ lui Hollande din timpul campaniei. Ce a urmat se ştie. Instalat preşedinte săptămâna aceasta, Hollande a fost adus la putere pe valul ace­luiaşi curent popular „antiausteritate“, ca­re i-a măturat din posturi pe sute de con­silieri locali conservatori şi liberal-de­mo­craţi în Marea Britanie, acum două săp­tămâni.

În fapt însă, pentru David Cameron, miza alegerilor din Franţa e cu totul alta. Con­tează prea puţin care dintre cei doi lideri e mai popular acum. Cameron e la jumă­tatea mandatului, deci nu e sub presiuni electorale imediate. Cât des