- Editorial - nr. 92 / 15 Mai, 2012 Pentru mine, «Martie negru» (n.n. – de la Targu-Mures) este una dintre cele mai importante teme ale istoriei noastre transilvanene, ale istoriei contemporane, deoarece atunci ne-au distrus, cu desavarsire, visele de la finalul lui decembrie 1989. Cu toate ca au existat, si inainte de acel moment, semne ca un stat de drept democratic si liber nu poate fi creat asa, de pe o zi pe alta, si s-a putut observa ca elita economico-politica a tarii nici nu este interesata de asa ceva, dupa mai bine de doua decenii ma cuprinde si acum amaraciunea cand ma gandesc cu cat «profesionalism» diavolesc au semanat discordie intre comunitatea maghiara si cea romaneasca postcomunistii si nationalistii infiltrati sau pastrati in randurile Puterii. (...) Sa ne amintim doar de declaratia televizata a lui Ion Iliescu, presedintele proaspat numit, care, in ziua de 25 ianuarie 1990, a atentionat asupra unor «tendinte separatiste», ca, mai apoi, in presa romaneasca sa inceapa o calomnioasa campanie antimaghiara, stimulata artificial. Dupa evenimentele revolutionare din 1989, la data de 10 februarie 1990, a avut loc, la Targu-Mures, prima demonstratie pasnica – cu circa 100.000 de participanti! –, in cadrul careia oamenii (n.n. – maghiarii!) si-au cerut drepturile si posibilitatea invatamantului in limba materna, cu lumanari, carti si biblii in maini. In aceeasi zi, la Sfantu Gheorghe, 40.000 de maghiari au anuntat ca cer invatamant in limba materna, la toate nivelurile, de la gradinita pana la universitatile de la Cluj si Targu-Mures”. Sunt, cele de mai sus, cuvintele de inceput ale unei scrisori adresate, la 20 martie 2012, de catre vicepresedintele Parlamentului European – Tõkés László, doamnei Schmidt Maria (care isi permitea, mai an, sa maculeze imaginea romanilor mureseni) si participantilor mesei rotunde care a avut loc la Muzeul "Casa Terorii” din B