Dorinţa de avea o gură perfectă era să o coste viaţa pe o britanică dependentă de injecţiile pentru remodelarea buzelor, scrie The Sun.
Femeia a apelat Bio Alcamid, o substanţă injectabilă care i-a provocat o infecţie majoră şi mai multe chisturi, ce i-au lăsat cicatrici pe faţă. Ea a trecut prin chinuri groaznice şi tratamente îndelungate pentru a repara urmele lăsate de Bio Alcamid.
Lauren Smalley, acum în vârstă de 30 de ani, a început să manifeste simptomele tulburării dismorfice corporale încă din perioada adolescenţei. Cei care suferă de această boală devin obsedaţi defectele fizice şi au impresia că nu arată bine.
Deşi medicii au supus-o unui tratament, chirurgia plastică a rămas singurul mod în care Lauren putea scăpa de obsesia pentru felul în care arată.
Lauren în adolescenţă
Femeia a apelat la injecţiile pentru remodelarea buzelor, pentru care a început să meargă periodic la o clinică din Londra până când a ajuns să apeleze la injecţii o dată pe lună, cheltuind până la 370 de euro pentru o intervenţie.
“Am început să caut o soluţie definitivă, ca scap de vizitele tot mai frecvente la medic, aşa că am apelat la Bio Alcamid”, povesteşte femeia.
Bio Alcamid-ul este o substanţă injectabilă folosită pentru remodelarea definitivă a ţesuturilor moi. Substanţa, folosită de Lauren pentru umplerea buzelor, i-a lăsat acesteia mici tumori pe faţă şi o infecţie care i-a făcut pe medici să ia în calcul pericolul septicemiei.
Lauren a suferit şase intervenţii chirurgicale pentru reconstrucţia buzei superioare, distrusă de substanţa periculoasă.
“Bio Alcamid-ul mi-a lăsat cicatrici îngrozitoare, care mă fac să mă simt diformă. Aş vrea să le transmit tuturor celor care iau în calcul să apeleze la substanţele injectabile pentru remodelare să fie precaute”, a ţinut Lauren să precizeze.