Ieri, pentru prima oară de când a părăsit satul natal, îngerului pitic i-a fugit pământul de sub picioare. Nu i se întâmplase asta nici când au venit procurorii peste el să-l întrebe de una şi de alta, nici în dimineaţa aia, când, buimăcit şi mahmur de la şampania consumată de cu seară, s-a trezit că preşedintele Geoană nu mai e preşedinte. Ieri, pentru prima oară în viaţa lui, fiori reci i-au străbătut spatele, pe-acolo pe unde, când era copil îşi închipuia că-i vor creşte aripi, iar privirea i s-a împăienjenit, în timp ce ochiul stâng îi pulsa incontrolabil. Lunganul nu se afla lângă el să-i tragă nişte pumni în cap şi nici chiorul ăla, care-i adusese sondajele de săptămâna trecută, alea în care avea 88% intenţie de vot, nu era lângă el. "Ce morţii mă-sii?", a apucat să se întrebe înainte de a pica într-un somn adânc, parţial-color. Se făcea că un director de la o companie de transport îşi punea buzele pe degetele lui, în timp ce vorbeau despre fotbal şi bani, apoi că nişte italieni îi dădeau 10% din acţiunile aeroportului de la Vădeni, în schimbul unor şanţuri din pământ. Se făcea că râde cu alţii de şliţul, de guşa şi de consiliera primarului, la o masă de la Continental şi că toată lumea era un imens Tichileşti, în care fiecare uliţă era asfaltată de cine zicea el. Iar podul... o, la podul finanţat de austrieci lucrau tot firmele alea două şi din fiecare centimetru de asfalt zburau mii de bancnote de euro, ca nişte fluturi coloraţi. Doar că se adunaseră o grămadă de oameni care încercau să-i prindă fluturii, oameni jerpeliţi, cu mâinile crăpate şi cu riduri pe faţă. "Plecaţi, plecaţi, proştilor!", ar fi vrut să le spună, dar ei continuau să-i prindă fluturii şi să pună pe ei ştampile care le stricau aripile, care le ucideau zborul, care-i transformau în omizi şi-n viermi. În viermi ce-i mâncau visul de la margini către interior, aşa încât biroul său a apărut din