Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iar The Beatles a spus…Let it be

Publicat in Pandoras, marți 15 mai 2012 ·

În urmă cu 42 de ani, trupa The Beatles lansa albumul și filmul – Let it be. Albumul a fost cel de-al 12-lea al trupei și ultimul pentru că – tot în 1970 – trupa s-a destrămat. Cea mai mare parte a sa a fost înregistrată în ianuarie 1969, înainte de înregistrarea și lansarea albumului Abbey Road. De aici au pornit anumite discuții cum că de fapt Abbey Road ar trebui să fie considerat ultimul. Adevărul însă stă ca de obicei la mijloc pentru că inițial albumul trebuia să se numească Get Back dar membri grupului, nemulțumiți de versiunea aceasta – realizată de Glyn Johns au preferat să amâne lansarea. Așa s-a ajuns la o altă versiune, cea finală – a lui Phil Spector cu numele schimbat în Let it be, pe care, din motive doar de ei știute, piesa Don t Let Me Down n-a mai avut loc…

Let it be a ajuns pe locul 86 în top cele mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor al revistei Rolling Stone, deși, în momentul lansării sale, în revistă a apărut o cronică nu tocmai favorabilă. Înainte ca drumurile lor să se despartă au mai cântat o ultimă dată pe acoperișul studiourilor Apple din Londra, în 1969. Înregistrarea acestui concert a apărut de asemenea în filmul Let it be.

Piesa care dă numele albumului, compusă de Paul McCartney este pe locul 3 în top 100 cele mai bune piese Beatles după Strawberry Fields Forever și A Day In The Life. Grupul era alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritm), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie).

Probabil știți istoria trupei, totuși am să amintesc câteva episoade: McCartney l-a cunoscut pe Lennon pe 6 iulie 1957 și a intrat în trupa acestuia – The Quarrymen.

Apoi McCartney l-a recrutat pe Harrison, amicul său de școală (care avea doar 15 ani). Au trecut prin mai multe perioade, mai bune sau mai rele, s-au despărțit, s-au împăcat, în fine, în 1960 și-au

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Podoabe de aur, sticlă şi bronz, două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, descoperite în situl „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Is

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 2 ore
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Octavian Berceanu, desemnat candidat al REPER la Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al REPER, în weekend, filiala București și-a ales liderii și structura de conducere, precum și candidatul la Primăria Capitalei, în cadrul Conferinței Municipale. Copreședinți ai filialei au fost aleși Ana-Maria Boghean, cons

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 3 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

35°
lun.

21°/35°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°