Marți dimineață, un pieton a fost izbit de o mașină pe drumul european, în fața unui popas de pe raza comunei Secuieni. Din cauza gravității accidentelor produse pe E85, sectorul de drum din Neamț este denumit și „drumul morții".
Accidentul a avut loc în jurul orei 06.40 în interiorul localității Secuienii Noi, foarte aproape de o zonă marcată cu benzi pentru traversarea pietonilor.
Click pe poze pentru galeria foto
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce un cetățean ucrainean, în vârstă de 24 de ani, conducea un autoturism Subaru Forester, pe direcția de deplasare Roman - Bacău, a surprins și accidentat mortal pe C. Mioara, de 45 de ani, din comuna Moldoveni.
„Efectuăm cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și condițiile în care a avut loc accidentul rutier. Conducătorul auto implicat în accident a fost testat cu apartul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Vom întocmi un dosar de cercetare penală , urmând a fi propusă soluția legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman", a spus inspectorul principal Iulian Cloșcă, de la Biroul Rutier Roman.
Deși corpul victimei, un pantof, sacoșa și geanta femeii sunt situate în zona de siguranță a travesării, în buletinul oficial al poliției se spune că pietonul „s-a angajat în traversarea drumului, prin loc nepermis si fără să se asigure".
Cercetările sunt continuate de Poliția municipiului Roman.
Rămâi pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!