Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim, show la transferuri

Publicat in Pro Sport, marți 15 mai 2012 ·

La nici 24 de ore de la încheierea finalei Ligii Campionilor la handbal feminin, Oltchim a anunţat încă un transfer pentru viitorul sezon, când şi-a propus să nu mai rateze trofeul. Vâlcea a achiziţionat-o pe Silvia Navarro (Itxako, foto).

Poarta i-a dat mari bătăi campioanei României în ultimul an, astfel că Vâlcea a lucrat intens la acest capitol în ultima vreme şi a transferat nu unul, ci doi goalkeeperi. După ce şi-a asigurat serviciile franţuzoaicei Amandine Leynaud, Oltchim a obţinut şi semnătura spaniolei Silvia Navarro (33 ani), care în ultimele şase sezoane a activat la Itxako Estella. Viitorul portar al trupei vâlcene a semnat pe un an cu drept de prelungire pentru încă unul. Navarro a ajuns la Oltchim după un 2011 de excepţie, când a ajuns în finala Ligii Campionilor cu Itxako şi a obţinut bronzul la CM cu naţionala Spaniei. Judecând după rezultatele ultimului Mondial, campioana României i-a transferat pe portarii doi şi trei ai lumii ca valoare, în condiţiile în care primul, Katrine Haraldsen, are contract ferm cu Györ.

Urmează un inter dreapta

Oltchim a câştigat bătălia cu Krim Ljubljana şi Györ pentru a obţine acordul ibericei, acesta fiind al patrulea transfer după cele ale lui Pineau, Leynaud şi Barbosa. "Au fost şi alte cluburi care mi-au solicitat serviciile, dar cred că prietenia mea cu Sandy Barbosa a contat enorm ca eu să decid în favoarea chimistelor. Am decis să jucăm în Liga Campionilor, să facem totul pentru ca împreună cu restul fetelor, să câştigăm preţiosul trofeu", a declarat pentru site-ul clubului, Silvia Navarro. Campania de achiziţii a vâlcenilor nu s-a încheiat însă, o jucătoare de mâna stângă la nouă metri fiind acum prioritatea

6 portari are în prezent Oltchim. Clubul va renunţa însă la cel puţin doi, dintre Tolnai, Knezovic, Smedescu şi Ungureanu

Buducnost podgo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 19 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°