Economia românească ar putea reveni pe creştere în trimestrul doi din 2012, însă aceasta va fi mică, în principal din cauza tensiunilor din zona euro, a declarat pentru Agerpres, economistul Daniel Dăianu, consilier de stat în cadrul Aparatului Propriu de Lucru al primului-ministru.
"În cel de-al doilea trimestru al anului 2012, evoluţia economică depinde de sentiment, de sentimentul pieţelor. Dacă se măreşte expectativa şi precauţia, cererea agregată şi nivelul activităţii economice vor fi afectate. În trimestrul II, dacă economia ar reveni pe traiectoria pozitivă, având în vedere că situaţia în zona euro este încordată, s-ar putea să avem o creştere mai mică. Mă aştept ca economia să se mişte către plus, dar puţin", a afirmat Daniel Dăianu.
Economistul a precizat că recesiunea tehnică nu reprezintă un motiv de alertă, însă România va fi afectată de situaţia din zona euro, care va determina o scădere a exporturilor, efect ce poate fi atenuat numai într-o mică măsură de creşterea cererii interne pe care se mizează în 2012.
"Recesiunea economică tehnică este în linie cu aşteptările analiştilor economici, este în marjă, către limita superioară. Nu este un motiv de alertă. Însă sunt preocupat de ce se întâmplă în zona euro. Vom fi cu siguranţă afectaţi, primul efect fiind încetinirea exporturilor. Chiar dacă în 2012 se mizează pe cererea internă, aceasta nu va fi o susţinere decisivă. Exporturile contează mult. De asemenea, vor fi influenţate costurile de împrumut, de finanţare şi de refinanţare a datoriei publice, adică marjele la care se împrumută statul şi firmele", a menţionat Daniel Dăianu.
În contextul actual intern, Banca Naţională a României constituie principalul mecanism de contracarare a efectului de contagiune cu care se confruntă economia românească, a precizat consilierul de stat.
"Pentru a