Noul preşedinte francez, socialistul François Hollande, se întîlneşte la Berlin cu şefa guvernului federal german, creştin-democrata Angela Merkel. Analiştii politici se-ntreabă dacă e posibilă transformarea tandemul „Merkozy“ într-un nou tandem „Merkollande“.
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
Discuţia François Hollande-Angela Merkel, din această seară la Berlin, este destinată unui singur scop, a precizat purtătorul de cuvînt al guvernului german, Steffen Seibert: „De a face cunoştinţă“.
În timpul campaniei electorale, Angela Merkel a refuzat să-l întîlnească pe candidatul socialist la funcţia de preşedinte, Hollande. Totodată, ea s-a exprimat atunci în favoarea lui Nicolas Sarkozy, anunţînd că-l susţine pe acesta în campania sa electorală.
Expertul pentru politică externă a Partidului Social-Democrat din Germania, Gernot Erler, i-a reproşat cancelarei această poziţie adoptată în timpul campaniei. Într-un interviu difuzat astăzi de Deutschlandradio Kultur, Erler a spus că atitudinea lui Merkel a prejudiciat relaţiile franco-germane:
„Sunt curios să văd în ce măsură se vor menţine aceste prejudicii, create înaintea întîlnirii de astăzi. Ce s-a întîmplat a fost ceva neobişnuit; adică felul în care cancelara l-a tratat pe acest candidat, refuzînd să-l întîlnească. Aşa ceva nu s-a mai întîmplat.“
Erler este de părere că întîlnirea din această seară este destinată „relaxării atmosferei“ şi reducerii tensiunilor. Dacă Angela Merkel nu ar fi refuzat întîlnirea cu Hollande acum cei doi ar putea să se concentreze asupra unor „probleme de conţinut“, a mai precizat Erler care este şi vicepreşedinte al grupului parlamentar social-democrat. În interviul acordat canalului cultural al radiodifuziunii publice din Germania, Erler şi-a exprimat însă şi optimismul că „după depăşirea problemelor de început“ ar putea să se revină la no