Cimbrisorul, pe numele stiintific Thymus serpillum, creste spontan pe coline, ogoare, in poiene cu sol uscat, in luminisuri de padure si pe stancile montane si infloreste din luna mai pana in septembrie. In scop medicinal, se foloseste planta intreaga, fara radacina, fiind folosita ca remediu in caz de infectii intestinale, in afectiuni pulmonare sau renale.
Cimbrisorul se administreaza sub forma de ceai, tinctura, pulbere, sirop, ulei, atat in afectiuni interne, cat si externe. Infuzia se face turnand o cana de apa fierbinte peste o lingurita de planta uscata si maruntita. Vasul acoperit se lasa cateva minute la infuzat, apoi se strecoara si se bea cald. Atentie, planta nu se fierbe!
In medicina populara, ceaiul de cimbrisor se administreaza in multe afectiuni, cum ar fi colici, dureri de cap, tusea comuna, tusea convulsiva, tuberculoza, retentia de urina, tulburari gastrice. Cimbrisorul are calitatea de a intari sistemul imunitar si de a pregati organismul pentru sezonul rece, facandu-l mai rezistent.
Siropul, bun in caz de raguseala si bronsita
Siropul de cimbrisor se prepara foarte simplu si usor acasa, din flori proaspete si se recomanda cate o lingurita, de trei ori pe zi, in caz de raguseli si bronsita. Se umple pe trei sferturi un borcan cu flori proaspete, peste care se toarna zahar cat sa acopere planta, si se lasa la macerat, la loc insorit, timp de trei saptamani. Cand zaharul este complet topit, se filtreaza, iar siropul obtinut se da in clocot. Se pastreaza la rece, in frigider sau beci.
Pulberea se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea a partilor aeriene ale plantei uscate si maruntite. Se macina atata planta cat se consuma intr-o saptamana, deoarece uleiurile volatile din compozitie se evapora foarte rapid. Pulberea se pastreaza la rece, in borcane inchise ermetic. La nevoie, se
