Meteorologii au anunţat că în perioada 16-18 mai vor fi înregistrate precipitaţii importante în toată regiunea de nord-est a ţării.
De miercuri, de la ora12.00, şi până vineri, la ora 9.00, vremea va fi în general instabilă şi va ploua.
„Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/ mp“, au anunţat meteorologii.
UPDATE FOTO Potop la Iaşi. Traficul a fost dat peste cap de o ploaie torenţială VIDEO
Judeţele vizate sunt Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi. Toate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din regiune au fost avertizate.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!