Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Bieșu a cerut să fie înmormântată în costum popular și și-a dictat testamentul spiritual, pe patul de moarte

Publicat in Adevarul, miercuri 16 mai 2012 ·

În ultimele zile, celebra cântăreață de operă se afla în secția reanimare a Spitalului Cancelariei de Stat din Chișinău. Sora ei, Valentina, i-a fost alături zi și noapte și a scris testamentul spiritual al marei artiste, pe care aceasta i l-a dictat înainte de moarte.

Parascovia Berghie, vicepreședintele Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova, a povestit pentru „Adevărul" că a văzut-o ultima dată pe primadonă joia trecută, când a vizitat-o la spital. „Am discutat despre festivalul «Invită Maria Bieșu», care va avea loc în septembrie. Este ediție jubilară, a 20-a, și tot atunci urma să sărbătorim 50 de ani de la debutul ei pe scenă. Avea multe planuri, nu vorbea despre plecare. Spera să se facă bine, optimismul nu a părăsit-o până în ultima clipă", își amintește mâna dreapta a Mariei Bieșu.

Primadona Operei Naționale, Maria Bieșu, s-a stins din viață

Teatrul de Operă şi Balet va purta numele Mariei Bieşu

Doliu în lumea muzicală: „Am pierdut o voce unică în lume"

Artista a simțit totuși că sfârșitul e aproape. „Vreo 5-6 luni în urmă și-a pregătit locul de veci de la cimitir, lângă mama ei, Tatiana. Iar în ultimele zile, i-a dictat surorii sale, Valentina, un testament spiritual către popor", spune Parascovia Berghie.

„Dragii mei concetăţeni,

Susţinerea pe care o simt din partea dumneavoastră nu doar în ultimul timp, dar pe tot parcursul vieţii mele de creaţie, îmi oferă dreptul să mă adresez vouă cu aceste cuvinte de dragoste şi recunoştinţă şi cu acest mesaj către bunătatea dumneavoastră.

M-am născut cândva pe acest pământ, în ţara care se numea Regatul României. Recunoaşterea mi-a venit tot pe acest pământ, dar care se numea Uniunea Sovietică. Astăzi, am susţinerea locuitorilor Patriei mele iubite, Republica Moldova. Vreau ca pământul nostru să prospere, să aducă lumii bunătate şi lumină. Faceţi tot ce vă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°