În această dimineaţă, la sediul Electrica SA, au fost convocaţi toţi consilierii economici din ambasadele României în străinătate, iar la întrunire au participat premierul Victor Ponta, vicepremierul Florin Georgescu şi miniştrii de Extrerne, Transporturi, Economie şi Mediu de Afaceri.
Premierul le-a spus consilierilor că Ministerul Economiei „are sarcina să vă activeze pentru a transmite în ţările unde reprezentaţi România informaţiile de care au nevoie investitorii de acolo pentru a veni şi-n ţara noastră”.
De asemenea, premierul i-a avertizat pe consilieri că ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, „are sarcina de a întocmi un raport cu modul în care fiecare dintre dumneavoastră îşi face datoria. Nu cred că funcţionarii din ambasade trebuie să fie numiţi ca o recompensă pentru prieteniile lor politice”.
Georgescu: Avem o economie cu parametri sănătoşi
În discursul său adresat consilierilor economici, vicepremierul Florin Georgescu le-a arătat că România este înscrisă pe un trend sănătos, iar politicile aplicate de către noul Guvern au sprijinul şi susţinerea finanţatorilor internaţionali.
„România va avea o creştere economică de 1,5% , deficitul bugetar va fi redus la jumătate, adică sub 2,5% din PIB, iar deficitul de cont curent va scădea la 4,5%, venind dinspre cote de peste 12%. Aceşti indicatori plictisitori trebuie comunicaţi pe toate căile astfel încât investitorii străini să vină cu încredere în România”, a conchis Florin Georgescu.
Vicepremierul a adăugat că raportul de 1 la 7 (un angajat nou în sectorul bugetar la şapte plecaţi) nu este rigid şi se va aplica de la caz la caz. „Există ministere şi instituţii unde vom merge pe 1 la 5, dar vor fi şi cazuri cu 1 la 10. Per ansamblu, vom respecta, însă, anvelopa salarială”, a precizat Georgescu.