Privind spre istoria recentă, putem să spunem că, în multe privinţe, grecii au fost mai norocoşi decît noi – deşi, într-un anumit fel, nu toţi dintre ei şi-au dorit să fie aşa.
La sfîrşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, de exemplu, spre norocul lor, au căzut de partea bună a liniei de demarcaţie. Cu toate acestea, atunci erau mai mulţi greci dornici de a experimenta sistemul comunist decît erau români. Dar nu acest argument a contat în împărţirea Europei. În 1981, Grecia devenea membru al Comunităţii Economice Europene. Noi, în schimb, ne pregăteam să intrăm în teribilul deceniu al paranoiei ceauşiste – ne pregăteam este un fel de-a spune, fiindcă puţini dintre români îşi puteau imagina atunci ce avea să-i aştepte.
DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosităSpre deosebire de noi, grecilor nu le-a fost atît de greu să se racordeze la Europa libertăţilor. Democraţia revenise de-abia de şapte ani, dar, pe de o parte, structurile economice nu fuseseră bulversate; oricum, nu în măsura în care comunismul o făcuse în Europa Centrală şi de Est şi mai cu seamă în România. Cît despre elite, cu toate frămîntările Greciei postbelice – război civil, dictatură militară –, acestea avuseseră de suferit incomparabil mai puţine daune decît fusese cazul la noi.
Nici „standardele europene“ nu erau atît de ridicate precum azi, cel puţin nu în materie de practici politice. Astăzi, de exemplu, ar fi imposibil ca o ţară să adere avînd standarde în privinţa minorităţilor similare cu ale Greciei. Ce să mai spunem despre menţionarea religiei în cartea de identitate, practică la care s-a renunţat cu greu, de-abia la începutul anilor 2000, şi nu fără o opoziţie înverşunată a Bisericii Ortodoxe.
Cînd Grecia a aderat la Spaţiul Schengen, în 1992, nimănui nu-i pu
