Prima criză în relaţia dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta: cine reprezintă România la reuniunile Consiliului European? Dincolo de orgolii şi alte calcule politice, răspunsul nu poate fi decât unul singur: şeful guvernului. Adică cel care poate negocia, în cadrul unui mandat legitim, dat de Parlament, dar poate şi aplica, în aceeaşi legitimitate, deciziile luate la Bruxelles.
N-ar trebui să meargă Traian Băsescu? Nu e vorba de politica externă a României, atribut, prin excelenţă, al preşedintelui? În niciun caz. Tot ce se decide la Bruxelles ţine de afacerile interne ale ţării, membră a Uniunii Europene. România face parte din UE, legislaţia românească s-a armonizat cu cea europeană, îi respectă principiile, autorităţile se supun şi aplică deciziile luate la Bruxelles (decizii adoptate şi cu acordul României).
Cum s-a ajuns aici? E tot un efect al politicii de "preşedinte-jucător” a lui Traian Băsescu. În timpul mandatelor sale succesive, Emil Boc şi-a cedat această prerogativă, de reprezentare a României, unui preşedinte care interpreta abuziv limitele constituţionale ale puterii sale.
Să remarcăm că pentru cei doi combatanţi nu prea există loc de întors în acest "război”, care are toate premisele să capete amploare. Aflat în vizibilă pierdere de "teritoriu”, Traian Băsescu nu poate ceda uşor această prerogativă a puterii sale (prerogativă pe care, la urma urmei, şi-a însuşit-o peste limitele constituţionale). Mai mult, anunţă printr-un consilier că va apela la arbitrajul Curţii Constituţionale. Ar rezulta o situaţie de un comic absurd: o instanţă din România va trebui să decidă cine urcă în avionul de Bruxelles. Dacă se va ajunge într-un asemenea punct al confruntării, România va deveni iar ţinta nedumeririi dispreţuitoare a cancelariilor occidentale şi subiect de ironii acide în presa internaţională.
Ce-ar pierde Băse
