Mediafax.ro, unul dintre cele mai importante site-uri de ştiri din România, lansează, miercuri, PromisMetru, un instrument online dezvoltat pentru a măsura încrederea cetăţenilor în promisiunile electorale ale candidaţilor la alegerile locale.
Pe www.promismetru.mediafax.ro, userii vor găsi o listă a principalilor candidaţi la primăriile din marile oraşe ale ţării, precum şi promisiunile pe care aceştia le-au făcut în campania electorală. Pentru fiecare promisiune, userii vor stabili dacă aceasta este credibilă sau nu, printr-un mecanism simplu de vot.
Cu o singură privire, vizitatorul site-ului poate descoperi apoi care sunt cei mai credibili candidaţi, ce promisiuni au trecere la români şi care sunt cele pe care le consideră irealizabile.
Cât de departe ajung promisiunile electorale? Exact atât cât ţine şi încrederea oamenilor în ele. Şi, pentru prima oară, acest lucru va putea fi măsurat, cu ajutorul site-ului lansat de Mediafax.ro.
În plus, după finalizarea alegerilor, PromisMetru va reuni doar promisiunile din campanie ale celor aleşi şi va urmări în ce măsură sunt acestea respectate pe durata mandatului. Astfel, după măsurarea credibilităţii politicienilor, PromisMetru va juca rolul unui perpetuu reminder pentru alegători şi aleşi deopotrivă.
www.mediafax.ro face parte din Mediafax Group şi este unul din principalele site-uri de ştiri din România. Lansat în 2007, ca primul site al unei agenţii de presă româneşti care se adresa în mod direct consumatorilor finali, www.mediafax.ro îşi ţine vizitatorii conectaţi la actualitatea din România prin peste 100 de ştiri de la locul evenimentelor, transmise în timp real şi prezentate echidistant. Cu un conţinut multimedia tot mai bogat, o acoperire completă a ştirilor de impact şi o bună selecţie a celor mai importante informaţii ale zilei, site-ul şi-a crescut constant traficul şi numă