Am râs de m-am prăpădit, pentru a-mi da seama la final c-ar fi trebuit de fapt să plâng! Zilele trecute, un ales local, mi-a vorbit o seară întreagă despre ce se întâmplă pe timpul unei campanii electorale în lumea satului. Omul nu vorbea din auzite, ci din propria sa experienţă. Trebuie ştiut, a început el, că pregătirile pentru campanie demarează cu multe luni înainte de startul oficial. Se trece din vreme la un inventar al actelor de identitate expirate sau pe cale să expire.Toate acestea sunt înnoite pe cheltuiala echipei de candidaţi care se află la putere. Titularii îşi primesc documentele înapoi doar în ziua de votare, mai precis în drum spre locul unde urmează să voteze şi unde sunt duşi cu maşina de cei care le-au ţinut actele zălog. Aşa zişii oameni nevoiaşi alcătuiesc grosul acestei categorii de votanţi. De exemplu, cei ce primesc ajutoare de la primărie. Echipa adversă, aflată în opoziţie, încearcă şi ea să-şi procure nişte clienţi, însă cu şanse mai puţine. Competiţia cea mai dură este în privinţa vizelor de flotant. Noi, zice "prietenul” meu, am fost mai iuţi decât ceilalţi, reuşind să facem vreo trei sute de mutaţii. Opoziţia, adică ceilalţi, a ajuns doar la şaptezeci.
Puterea este, prin natura împrejurărilor, aproape întotdeauna în avantaj. Rar comună prin care să nu curgă un pârâu. Numai că cei din opoziţie nu prea au cum să le trimită localnicilor acasă remorci cu nisip. Deşi al pârâului, nisipul este sub controlul primăriei, iar utilajele necesare pentru încărcare şi transport tot ale ei. Întrebarea este ce fac oamenii cu atâta nisip? Cei mai mulţi dintre ei, nimic! Păi şi de ce-l primesc atunci? Ete-te, cum să nu-l primească dacă e pe degeaba! De fapt, acesta pare să fie cuvântul de ordine: pe degeaba! Tot ce este pe degeaba e bine venit, ba chiar există printre săteni unii care bat cu destulă pricepere şaua, doar-doar o pricepe iapa.
