Domnul îşi urma soţia cu un aer caraghios de absent. Într-o mînă ţinea un ghiveci din cele ce se atîrnă, din care se revărsau zeci de petunii planturoase, roz. În cealaltă ducea un ghiveci la fel, plin cu o tufă gureşă de cerceluşi. Evident că habar n-avea ce fel de flori cară şi prea puţin îi păsa; aerul de martir suprem al plictiselii îi ucisese orice poftă de viaţă. Năduşise în frumoasa grădină a florăriei în care iar îl tîrîse nevasta – a nu ştiu cîta oară de cînd s-a împrimăvărat afară şi de cînd au început să răsară felurite răsaduri şi puzderii de bulbi buni de plantat în jardinierele din balcon.
Oricum, nu era singurul în situaţia asta. Grădina florăriei, mare, în aer liber, undeva lîngă Icoanei, era plină de fete şi femei care zburătăceau de la un ghiveci la altul.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp„Rozmariiiiiiiiiiiiiiiiiiiin!!! Au şi rozmariiiin!“, a răcnit o doamnă fix în urechea mea, care eram, e drept, pe aceleaşi culmi ale fericirii în faţa unui ghiveci cu mentă. Mai încolo, două fete se fotografiau cu telefonul mobil în faţa unui lămîi plin de rod. În deplin contrast cu zumzăiala fericită a doamnelor, cîţiva domni trişti erau înşiraţi pe margine, mai la umbră. Unii fumau. Alţii se bîţîiau de pe un picior pe altul cu mîinile în buzunare. Cîţiva erau puşi să stea lîngă florile deja alese – gardieni sumbri ai trandafiraşilor pitici, ai brumărelelor ciufulite şi ai daliilor elegante. Era cam aceeaşi atmosferă ca atunci cînd aceiaşi domni sînt puşi în situaţia de a aştepta la nesfîrşit în faţa unui magazin cu pantofi, genţi sau lenjerie. Cîtă exaltare într-o parte, atîta morocănoşenie în cealaltă.
Numai că supliciul nu se termină odată cu ieşirea din florărie. Continuă acasă cu aranjatul florilor în pămînt. Cu atîrnatul ghivecelor în cel mai bun unghi, unde bate soarele. „Nu acolo,
