O fotografie cu o participantă la un festival al mireselor care bea bere dintr-o sticlă în spatele scenei a podus un mic scandal în Noua Zeelandă, scrie Daily Mail.
Gestul Katrinei Hayman, aspirantă la titlul de mireasa anului din Taranaki, a fost descris de mulţi ca "dezgustător şi revoltător".
Ea a intrat în atenţia opiniei publice după ce fotografia în care apare sorbind cu poftă dintr-o sticlă de bere în timp ce se află printre celelalte mirese aspirante la titlu a fost publicată pe prima pagină a unui ziar.
Organizatorii au fost indignaţi de gestul Katrinei, care ar fi pus întregul eveniment într-o lumină proastă. Unii sunt revoltaţi de faptul că în locul câştigătoarei festivalului pe prima pagină a ziarelor a fost promovată această femeie.
Katrina spune că nu-şi explică de ce gestul ei a stârnit atâtea controverse. Ea crede că dacă s-ar fi conformat regulilor de bună purtare şi ar fi băut vin dintr-un pahar elegant, în loc de bere la sticlă, situaţia nu ar fi atins o asemenea amploare.
"Eu aşa sunt. Nu vreau să afişez altceva. Există o grămadă de femei care beau bere. Doar nu am făcut rău nimănui consumând bere în loc de vin. Toată lumea încearcă să fie grijulie, când ceea ce contează într-o astfel de zi este să fim noi înşine", şi-a motivat Katrina gestul.
Femeia a spus că fotograful a surprins-o într-o ipostază naturală, ceea ce, credea ea, valorează mai mult decât orice. În plus, mireasa spune că era informată de faptul că pozele de la eveniment vor apărea în ziar, dar nu îşi imagina ca pe prima pagină va fi chiar ea.
Reacţiile cititorilor care au văzut poza Katrinei au fost din cele mai diverse. În timp ce unii s-au legat de felul în care arăta Katrina, alţii au ţinut să o felicite pentru gestul ei.
Katrina bea bere şi în timpul liber, alături de soţul ei.
O fotografie cu o participantă la