Pentru mulţi români, Santorini înseamnă, de fapt, insula care i-a scos din sărăcie. Ei spun că au venit să muncească în Santorini, pentru că aici vin cei mai bogaţi oameni din Europa, în concediu. Hotelurile sunt pline, terasele la fel, iar acest lucru înseamnă salarii de directori de companie românească pentru un chelner în această insulă. Turiştii români pot ajunge în Santorini, unde pot petrece mai ieftin ca în staţiunile de pe litoralul românesc. Alături de turişti, pe insulă vin multe VIP, care s-au îndrăgostit de Santorini şi şi-au cumpărat case aici. Cele mai admirate sunt vilele lui Brad Pitt şi Arnold Schwarzenegger.
Un miraj
Santorini este un miraj pentru turişti. O politică şi un marketing agresiv, cu documentare realizate pe insulă atrag turiştii din întreaga lume, ca un magnet. Santorini este considerată perla insulelor greceşti, dar a ştiut să se promoveze bine şi acum turismul aduce foarte mulţi bani pe insulă. Unii vin interesaţi de vulcanul care a rupt insula, alţii sunt vrăjiţi de peisaje, iar alţii vin la plajele colorate în negru, gri şi roşu să se bucure de baie şi soare.
În Kamari, Dimitris, patronul agenţiei de turism Kamari Tours îşi salută turiştii. Le doreşte să se distreze bine şi să revină pe insulă. În staţiune există un club deţinut de un român, iar la terase lucrează mulţi români. Stau în faţă şi cu un zâmbet pe buze, te salută în mai multe limbi şi te poftesc să intri şi să mânânci bine. Un tânăr ne explică în limba română cât de bună este mâncarea pe terasa lui şi au chiar şi oferte speciale pentru turişti: 17 euro un platou pentru două persoane, preţ care include şi o carafă de vin de Santorini. La o altă terasă, un alt tânăr invită turiştii să intre şi să guste din mâncărurile greceşti. Este din Moldova, lucrează de nouă ani în Santorini şi şi-a adus şi familia. Găseşte cea mai bună ofertă pent