La rubrica Arte frumoase, dna Paula Romanescu descifrează posibile semnificaţii ale picturilor dnei dr. Marina Musset, medic oncolog la Paris.

Stranii mai sunt şi simţurile creatorilor, oameni ca şi noi şi, totuşi, altfel! După ce un Camil Petrescu „a văzut idei“ (ba, mai mult, ne-a ajutat să le vedem şi noi, cei cu „suflete“ nu tocmai „tari“ şi, în niciun caz Dantoni sau Bălceşti!), în chiar anii dintâi ai mileniului trei, Marina Musset, medic-pictor, românca pariziană cu un doctorat în medicină, specializată în oncologie, după ce s-a angajat pentru mai bine de patru decenii în bătălia cu marele secerător de vieţi – cancerul, în Parisul acela sinonim cu lumina, cu luxul, cu paradisul din toate visele noastre de prizonieri în ţarcul „du meilleur des mondes possibles“ dintr-un alt timp, a prins să „audă“ culori dintre acelea care „mişcă undele adânci ale sufletului“, te ajută „să dialoghezi cu propriu-ţi eu“ purtându-te spre adâncul întru dezlegarea neînţelesurilor dintre suflete, prin crearea de punţi de aur cald precum surâsul, ori printr-o „terapie“ ca un psalm întru slava vieţii. Pictor autodidact, Marina Musset se afirmă în pictura contemporană abordând „un expresionism abstract cu inflexiune vitalistică“, de-ar fi să-i dăm crezare lui Claude Mollard cu zicerea lui consemnată în catalogul care serveşte de carte de vizită la expoziţia Culoarea – impuls vital, găzduită de curând la Palatul Suţu – Muzeul Municipal. Membră a „Who’s who“ International Art Club – Lausanne şi a Federaţiei Internaţionale Culturale Feminine (FICF) – Paris, Marina Musset expune pentru prima oară în 2005, la Paris, în cadrul expoziţiei „Pictura actuală în multiplicitatea formelor ei“, după care, urmând inflexiunile deloc amăgitoare ale cântului sirenelor-culori, a continuat cu asiduitate să le tălmăcească înaltul şi adâncul, purtându-le ciudatele „portative“ prin