Inspectorul şef al Inspecţiei Teritoriale ISCIR Argeş şi Vâlcea, Valeriu Tudor, care este şi candidat al PDL la primăria localităţii argeşene Ştefăneşti, a fost reţinut alături de un inspector de la unitatea centrală din Bucureşti a ISCIR, cei doi fiind acuzaţi de luare şi dare de mită.
Potrivit anchetatorilor, Valeriu Tudor ar fi dat mită suma de 2.000 de lei inspectorului de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) Bucureşti pentru ca acesta să autorizeze o firmă.
La ora transmiterii acestei ştiri, cei doi salariaţi ai ISCIR sunt la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde sunt audiaţi de către procurori, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie duşi la Tribunalul Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de dare şi luare de mită.
Valeriu Tudor este candidat al Partidului Democrat Liberal pentru funcţia de primar al oraşului argeşean Ştefăneşti la alegerile din 10 iunie, fiind preşedinte al organizaţiei democrat-liberalilor din această localitate.
În judetul Argeş, democrat-liberalii candidează sub sigla "Alianţei pentru Argeş şi Muscel".
UPDATE 12.13 Asociatul firmei pentru care şeful Inspecţiei Teritoriale ISCIR Argeş şi Vâlcea, Valeriu Tudor, voia să intervină pentru extinderea autorizaţiei este un apropiat al acestuia, iar cei 2.000 de lei i-au fost daţi inspectorului de la unitatea centrală din Bucureşti a ISCIR de contabila societăţii.
Valeriu-Pavel Tudor, director al Sucursalei Piteşti a SC Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR) SA Bucureşti este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti pentru dare de mită, iar Daniel Dumitru, inspector de specialitate