Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa sub presiune economică

Publicat in Dilema Veche, miercuri 16 mai 2012 ·

Nici în vis nu ne-am fi putut imagina că în România e ca în America. Şi uite că se întîmplă în realitate. E adevărat, doar într-un fragment îngust al realităţii – şi acela nici măcar nu reprezintă cea mai bună parte a SUA. Nu e neapărat un semn de progres al României, ci mai degrabă o involuţie americană. Vorbim de libertatea presei.

Nici în vis nu ne-am fi putut imagina că în România e ca în America. Şi uite că se întîmplă în realitate. E adevărat, doar într-un fragment îngust al realităţii – şi acela nici măcar nu reprezintă cea mai bună parte a SUA. Nu e neapărat un semn de progres al României, ci mai degrabă o involuţie americană. Vorbim de libertatea presei.

Atacurile la adresa libertăţii de exprimare s-au intensificat în 2011, după ce, în urmă cu cîţiva ani, se înregistraseră progrese remarcabile, susţine organizaţia ActiveWatch, care monitorizează de peste un deceniu presa din România. Raportul organizaţiei publicat la începutul acestei luni, chiar de Ziua Mondială a Libertăţii de Exprimare, inventariază cele mai importante evenimente relevante pentru jurnalism.

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILBRomânia s-a situat pe locul 47 în clasamentul mondial al libertăţii presei (Press Freedom Index, 2011), realizat de organizaţia Reporteri fără Frontiere. Potrivit acestui clasament, în 2011, România s-a situat pe aceeaşi poziţie cu Statele Unite ale Americii, Taiwan şi Argentina. E în prima treime a topului mondial, dar în coada ţărilor europene. Cît de liberă e, de fapt, presa din România? Topul în sine nu spune prea multe despre performanţele reale ale jurnaliştilor din România, despre capacitatea lor de a-şi crea un spaţiu de libertate. Cu adevărat grăitor în această privinţă e raportul detaliat al ActiveWatch, care urmăreşte sistematic mass-med

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele membre UE, de acord cu aderarea completă a României şi Bulgariei la spaţiul Shengen. Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter salută ”un moment istoric”

News.ro acum 31 minute
Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat joi acordul aderării complete a României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, începând de la 1 ianuarie, relatează AFP. Ridicarea controalelor la frontierele terestre cu cele două ţări

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 27 minute
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Gandul acum 37 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea devenin

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

OMV a rupt contractul cu Gazprom

Adevarul acum 2 ore
OMV a rupt contractul pe termen lung de livrare de gaze, încheiat cu compania rusească Gazprom Export, o subsidiară a grupului Gazprom, din cauza "mai multor încălcări fundamentale ale contractului".

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum o ora
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 26 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°