Televiziunea germană ZDF a difuzat în urmă cu câteva zile un documentar denumit Die Griechenland-Luge ("Minciuna Greacă") unde sunt descrise ineficienţa statului şi corupţia din Elada.
Documentarul are menirea să explice de ce Grecia a ajuns în situaţia în care se află şi felul în care este păcălit poporul german de autorităţi.
În documentar apare şi o înregistrare dintr-o arhivă a Ministerului Finanţelor din Grecia, unde potrivit realizatorilor ar fi depozitate documente despre contribuabilii greci.
Grecia este în pericol să iasă din zona euro, deşi actualul ministru elen de finanţe, Philippos Sahinidis spune că acest lucru este imposibil.
"Nici juridic, nici politic, nu este posibil ca ţara să iasă din zona euro. Toţi cei care pretind că ţara trebuie să iasă din zona euro se hazardează, fiindcă dacă o ţară din zona euro este exclusă în mod violent din această uniune, pieţele vor crede că şi alte ţări o vor urma, ceea ce ar aduce un prejudiciu important zonei euro", a avertizat el.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a menţionat marţi, la Paris, posibilitatea unei "ieşiri ordonate" a Greciei din zona euro, într-un interviu pentru canalul de televiziune France 24.
Dacă nu se respectă angajamentele, trebuie să se facă revizuirile cuvenite, iar "aceasta înseamnă fie finanţări suplimentare şi timp suplimentar, fie mecanisme de ieşire, care ar trebui să fie o ieşire ordonată în acest caz", a declarat Christine Lagarde.
Documentarul ZDF, în limba germană, poate fi poate fi vizionat AICI