Recent, a avut loc, în Capitală, a XII-a Conferinţă Naţională de Medicina Sexualităţii cu participare internaţională, precum şi – în secţiune paralelă – al VII-lea Summit Euroasiatic de Andrologie. „Viaţa medicală“ a fost, şi de această dată, partener media principal al reuniunii organizate de Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România. O relatare de dnadr. Maria Dragotă.
Recent, în organizarea Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România, a Federaţiei Române de Psihoterapie, a Colegiului Medicilor din România şi a Colegiului Farmaciştilor din România, a avut loc, în Capitală, a XII-a Conferinţă Naţională de Medicina Sexualităţii cu participare internaţională, precum şi – în secţiune paralelă – al VII-lea Summit Euroasiatic de Andrologie. „Viaţa medicală“ a fost, şi de această dată, partener media principal al reuniunii.
Sănătatea sexuală masculină
Dr. Radu Mihalca şi colab. au subliniat Efectul indicelui de masă corporală crescut asupra hormonilor reproductivi. În paralel cu creşterea prevalenţei obezităţii (în întreaga lume), s-au produs şi creşterea hipogonadismului şi scăderea fertilităţii. Hipogonadismul este definit drept incapacitatea testiculelor de a asigura un nivel fiziologic de testosteron (deficit androgenic) şi un număr adecvat de spermatozoizi, ca urmare a unei disfuncţii prezente la mai mult de un nivel al axei hipotalamus–hipofiză–gonadă. În numeroase studii, IMC s-a corelat negativ cu valorile serice ale testosteronului, atât la bărbaţii normoponderali, cât şi la cei supraponderali. În acelaşi timp, pacienţii hipogonadici prezintă, în medie, IMC mai mare decât cei eugonadici. Studiile (puţine la număr) care au examinat efectul chirurgiei bariatrice asupra hormonilor sexuali la bărbaţi au raportat o creştere a testosteronului total paralelă cu pierderea greutăţii, în timp ce scăderea ponderală prin meto