Ne-am obişnuit ca, din când în când, în serile de luni să avem la Teatrul „Marin Sorescu“ din Craiova spectacole ale teatrelor din Bucureşti, iar publicul craiovean umple de fiecare dată sala pentru întâlnirea cu marii actori ai scenei româneşti, în ciuda preţurilor destul de piperate.

La fel s-a întâmplat şi la „Femeia care şi-a pierdut jartierele“, piesa Teatrului de Comedie din Capitală. Am reuşit cu greu să găsim două locuri rămase libere după ce fiecare spectator şi-a ocupat scaunul pentru care a plătit 60 sau 80 de lei. În acordurile unei muzici stranii de fierăstrău a lui Lucian Maxim, ne-am strecurat pe unul din rândurile din spate cu numai câteva minute înainte să se stingă luminile, cerându-ne şoptit scuze pentru deranj.

În regia lui Silviu Purcărete, întreg spectacolul este susţinut de trei mari actori: George Mihăiţă, în rolul lui Laverdure, stăpânul parvenit pricopsit cu o rentă de 25.000 de franci pe lună; Horaţiu Mălăele în hainele lui Gaspard, servitorul venit de la ţară, dobitoc şi relativ loial; Dorina Chiriac, ca Fideline (nume „predestinat“), lenjereasa materialistă care îşi porecleşte toţi iubiţii „Arthur“ ca nu cumva să-i încurce.

Scris de Eugene Labiche, textul este specific teatrului de vodevil: facil, amuzant, cu o intrigă amoroasă şi cu mult comic de situaţie. Lui Laverdure îi cade cu tronc lenjereasa, aşa că o cheamă să-i ia măsurile pentru douăsprezece duzini de cămăşi, un pretext care se dovedeşte de un penibil savuros, când personajul cere să i se noteze dimensiunile pentru fiecare cămaşă. Desigur, legitimat de proaspăta sa moştenire, sfârşeşte prin a o cere de nevastă pe mademoiselle. Între timp, îşi angajează un servitor care o „raşchetase“ în tren tocmai pe Fideline şi care va reuşi, într-un final, să îşi salveze stăpânul de la neinspirata însurătoare.

Personajele sunt creionate în tuşe îngroşate, aşa cum cere