Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gimnastele i-au făcut o vizită preşedintelui Traian Băsescu

Publicat in Adevarul, miercuri 16 mai 2012 ·

Componentele lotului naţional de gimnastică feminină medaliate la Campionatele Europene de la Bruxelles au făcut, miercuri, o vizită la Palatul Cotroceni, întâlnindu-se cu preşedintele Traian Băsescu.

Gimnastele i-au făcut preşedintelui o vizită amicală neanunţată", a precizat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui. Gimnastele au fost însoţite la întâlnirea cu preşedintele Băsescu, desfăşurată în biroul acestuia, într-un cadru neprotocolar, de către antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang, aceasta din urmă fiind şi consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Vizita la Cotroceni a sportivelor din lotul naţional de gimnastică nu a figurat în programul oficial al şefului statului. Şi premierul Victor Ponta le-a invitat miercuri la Palatul Victoria, înainte de şedinţa Guvernului, pe componentele echipei feminine de gimnastică a României, cu intenţia de a le felicita pentru rezultatele obţinute la Campionatul European din Belgia.

Premierul a anunţat, luni, că Guvernul va dubla, în şedinţa de miercuri, toate primele pe care le va primi echipa feminină de gimnastică a României, pentru a da un semnal atât în ceea ce priveşte recompensarea performanţei, cât şi în perspectiva Jocurilor Olimpice.

Echipa feminină a României s-a întors de la Campionatul European din Belgia cu patru medalii de aur, din cinci posibile, şi două de argint. Rezultatele au fost următoarele: aur pe echipe, aur la sărituri (Sandra Izbaşa), aur la bârnă (Cătălina Ponor), argint la bârnă (Larisa Iordache), aur la sol (Larisa Iordache), argint la sol (Cătălina Ponor).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 21 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Bărbat de 71 de ani, lăsat în libertate după ce a bătut cu sălbăticie un pui de câine și i-a ameninţat cu moartea pe cei care au încercat să apere animalul

HotNews acum 8 minute
Un bărbat de 71 de ani care a agresat grav un pui de câine pe o stradă din Sectorul 5 și a devenit violent față de trecătorii care au încercat să intervină a fost lăsat în libertate de judecători, deși procurorii ceruseră arestarea preventivă a aces

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 11 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 5 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°