Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta anunţă că nu dispar contribuţiile la sănătate, după ce propunerea lui Eugen Nicolăescu a iscat discuţii între liderii USL

Publicat in Adevarul, miercuri 16 mai 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat că a avut o discuţie cu liderul PNL, Crin Antonescu, pentru a lămuri ce-i cu varianta liberalului Eugen Nicolăescu de finanţare a sistemului de sănătate. Concluzia: contribuţiile la sănătate nu dispar, iar politicienii din USL trebuie să înceteze să mai fie “mici vedete”.

Ponta a declarat că este doar o propunere personală a lui Nicolăescu, nici măcar a PNL, aşa cum o prezentase ieri fostul ministru al sănătăţii.

"Nu există aşa ceva, nici vorbă. A fost o propunere personală a lui Nicolăescu. Am discutat cu Crin Antonescu şi, de acum încolo, nu se va mai întâmpla ca fiecare să fie vedetă pe domeniul lui. Eu nu conduc un Guvern ca acela al Convenţiei Democrate, în care fiecare iese pe stradă şi îşi dă cu părerea, astfel încât şi membrii PNL, şi membrii PSD care vor să aibă idei năstruşnice trebuie să vină să le discutăm întâi la USL", a spus Ponta, citat de agenţia Mediafax.

“Strategia” liberalului Eugen Nicolăescu pentru finanţarea sistemului de sănătate a stârnit un uriaş scandal, la numai câteva ore după ce a fost mediatizată.

Potrivit liberalului, fost ministru al sănătăţii, contribuţiile ar trebui să dispară cu totul, atât cele plătite de angajator (5,2% din salariu), cât şi cele ale angajatului (5,5%), fie de cele reţinute din pensii.

Sistemul va fi finanţat, a explicat Nicolăescu, de la bugetul de stat, pentru pachetul cu servicii de bază.

Pentru restul, vor exista alte două surse. Mai întâi, o “taxă de solidaritate” plătită de salariaţi şi care ar urma să fie între 3 şi 5% din salariu.

Aceasta ar trebui să completeze sumele date de la buget, pentru toată lumea, adică să nu fie bani care să-i acopere salariatului respectiv eventuale cheltuieli de sănătate supliemntare.

A treia sursă, în cazul celor care-şi permit şi doresc, vor fi asigurările private. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 43 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 58 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 21 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 19 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°