Noul premier al Romaniei, Victor Ponta, e in plina miscare sau, sa-i spunem altfel, campanie electorala. Nu trece ora sa nu vedem o masura, o declaratie, orice. Ce face Ponta? Impaca Guvernul cu toata lumea. Face ceea ce face orice Guvern PSD si invers fata de ceea ce a facut Guvernul PDL. Coopteaza, cointereseaza, da posturi, da de toate.
Cui? Oricui. UNPR, fostele "slugi", sunt acum cooptate, lasate in pace, mangaiate pe spate, tratate cu "intre noi, pesedistii", aliate la guvernare, chiar fara posturi in guvern.
Sindicatele, pe care PDL le-a dispretuit, ignorat, confruntat, combatut sunt acum aduse aproape, primesc posturi de ministri, de secretari de stat, candidaturi, promisiuni, un loc la masa. Societatea civila sau "societatea civila" primeste si ea posturi, ba chiar Ponta, in perioada protestelor, ii promitea finantare de stat.
A uitat pe cineva esential? Daca da, nu a uitat presa. Pe sarmanii jurnalisti care trebuiau sa plateasca TVA. Bine, doar cei cu peste 35.000 de euro pe an, luati din drepturi de autor. Sigur, ma umplu de manie proletara, intrucat eu iau de cateva ori mai putin de-atat. Desi veti afla de la postacii de partid cum ma plateste nu-stiu-ce partid, masoneria internationala si 2 servicii secrete. Ce a facut Ponta? I-a eliberat de plata TVA pe sumele ce depasesc 35.000. Adica de o prevedere legala, introdusa in 2003, in timp ce Ponta era in Guvern. Asa e, Blejnar ii hartuia cand aplica legea! Saracii jurnalisti cu peste 35.000 de euro pe an merita respect! Cu alte cuvinte, i-a salvat pe aia care castiga bine, sarmanii. Si care aveau de platit in baza unei legi. Deci nu mai au valoare legile?
Sigur, se mai dubleaza sumele pentru gimnastele care au luat atatea medalii la Campionatele Europene si se mai da si un ajutor pentru actorul Serban Ionescu, bolnav de un an, de cand a fost muscat de capusa.