Voluntarii din judeţul Cluj care au participat la campania naţională de curăţenie "Let's do it, Romania" au strâns peste 20.000 de saci cu deşeuri, care au fost transportaţi pe rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât, arată datele finale ale acţiunii.
Marius Cobârzan, coordonatorul campaniei "Let's do it, Romania" în judeţul Cluj, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă în care a prezentat rezultatele acţiunii, că majoritatea sacilor colectaţi conţin materiale reciclabile - peturi, metale, sticle şi cartoane.
"Circa 6.500 de voluntari au participat la campania naţională «Let's do it, Romania» în judeţul Cluj şi au colectat peste 20.000 de saci cu deşeuri care au fost transportaţi pe rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât. Au fost implicate 59 de primării şi 40 de şcoli, iar acţiunea a fost un succes în judeţul Cluj şi a avut şi un aport educativ de implicare a tinerilor în proiect", a spus Cobârzan, citat de Mediafax.
Acesta a adăugat că au fost curăţate aproape în întregime două sute de mormane ilegale de gunoi descoperite în judeţul Cluj. Campania a fost susţinută de deţinuţi de la Penitenciarul Gherla, de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj şi de angajaţi ai Direcţiei Apelor Someş-Tisa, care au participat la acţiunile de curăţenie.