O adolescentă, Ingvild Leren Stensrud, care a supravieţuit atacului de pe Insula Utoya comis de Anders Behring Breivik vara trecută, a declarat în cursul procesului acestuia, la Oslo, că a supravieţuit doar pentru că s-a ascuns sub cadavrul altei victime, relatează BBC News Online.
Stensrud, în vârstă de 17 ani, a povestit Curţii "secundele de groază" pe care le-a petrecut în timp ce aştepta ca extremistul să iasă din clădirea unei cafenele, în care a ucis prin împuşcare 13 persoane. După ceea, ea a utilizat telefonul mobil al fetei moarte, încercând să cheme serviciile de urgenţă. Breivik, în vârstă de 33 de ani, recunoaşte că a comis aceste crime, pe 22 iulie, dar pledează nevinovat.
Tânăra a declarat că a auzit primele împuşcături de pe insulă în timp ce se îndrepta spre clădirea principală să îşi ia încărcătorul de telefon. Ea a precizat că nu şi-a dat seama despre ce fel de zgomot era vorba, dar că atunci când i-a văzut pe ceilalţi că încep să fugă, a făcut acelaşi lucru. Astfel, ea a intrat în fugă în cafenea şi s-a ascuns după un pian. Breivik venea după ea.
Stensrud a spus Curţii că ea şi o altă fată au fost împuşcate. După ce fata s-a prăbuşit deasupra sa, ea a rămas sub cadavru până când s-au oprit împuşcăturile. "Acestea au fost secunde de groază", a declarat tânăra, în timp ce membrii Curţii priveau fotografii cu sala respectivă. Când, până la urmă, a îndrăznit să se uite în jurul ei, ea a văzut, în aceeaşi cameră, alţi doi supravieţuitori.
Breivik nu a atătat niciun semn de emoţie în timp ce Stensrud povestea cum a luat un telefon de la fata moartă şi că nu a reuşit să contacteze serviciile de urgenţă. Atunci, ea a sunat-o pe mama ei şi i-a spus că a fost împuşcată, după care a închis, pentru că nu a îndrăznit să spună mai mult.
Tribunalul i-a audiat marţi pe unii dintre supravieţuitorii atacului care s-au ascuns într-