Valoarea comercială a software-ului instalat fără licenţă s-a ridicat anul trecut la 207 mil. dolari
BSA: Rata pirateriei în România este în continuă scădere, pentru al 8-lea an consecutiv, în timp ce în Ungaria sau Portugalia stagnează, iar în Spania sau Grecia creşte
La nivel global, utilizatorii care piratează software sunt în principal bărbaţii tineri care locuiesc într-o ţară în curs de dezvoltare
Aproape două treimi dintre utilizatorii de calculatoare din România folosesc software piratat, valoarea comercială a software-ului fără licenţă instalat ridicându-se anul trecut la 207 milioane dolari, se arată în "Studiul global privind pirateria software pentru anul 2011", realizat de Business Software Alliance (BSA).
Potrivit acestuia, unii utilizatori au recunoscut că piratează software mereu sau în cele mai multe dintre cazuri, iar alţii ocazional sau rar. "Acest fapt a condus la o rată a pirateriei software de 63% anul trecut în România, iar valoarea comercială a software-ului fără licenţă instalat s-a ridicat la 207 milioane dolari. Cu toate acestea, raportul BSA pentru România a înregistrat în continuare o scădere a ratei pirateriei software în 2011, pentru al 8-lea an consecutiv", se arată în comunicatul companiei.
Conform unui sondaj realizat în România, 38% dintre utilizatori admit că folosesc software piratat "întotdeauna", "aproape întotdeauna" sau "ocazional", iar 24% declară că folosesc "rar" programe software fără licenţă. De asemenea, rezultatele studiului arată că majoritatea utilizatorilor de software piratat din România sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 34 ani.
,,În a doua jumătate a anului 2011, BSA a derulat, împreună cu Poliţia Română, o campanie de informare şi prevenire a pirateriei software. Rezultatele se observă: chiar şi într-o economie afectată de criza economică, pirateria software în Ro