O invitaţie în lumea… necuvântătoarelor, plină de farmec şi uneori la doar un pas de noi, adesea însă ignorată, lansează dna dr. Maria Dragotă, la rubrica Albumul cu clipe.
Trecem grăbiţi, uneori chiar fugim prin viaţă, uitând să privim în jur, să identificăm detalii, să ne bucurăm privirea şi sufletul cu frumuseţile lumii. Declarăm trufaşi că iubim natura, dar prea puţin o cunoaştem, o respectăm, o protejăm. Lumea necuvântătoarelor e plină de farmec, uneori doar la un Publicitate pas distanţă şi se lasă uşor descoperită. Depinde doar de noi… Pe malul Dâmboviţei, la podul Izvor din Capitală, pescăruşii se bucură de apă şi soare cu dinţi, deşi zăpada e încă stăpână pe trotuare. Gata de zbor? Decolăm! La doar câţiva metri, în Cişmigiu, o ceată gălăgioasă şi zgribulită de vrăbii face planul pentru ziua care abia a început. Fetelor, trebuie să facem rost de firimituri! Atenţie maximă la toţi trecătorii! Pe cărarea ce duce de la mânăstire la peştera „Sfântul Ioan Casian“ (despre locurile acestea minunate din podişul Casimcei v-am povestit mai demult, într-o invitaţie la un pelerinaj spiritual), mi-a ieşit în cale o broscuţă. O fi fost fermecată? N-am aflat, am fost surprinse amândouă de întâlnire. A stat doar cât să apuc s-o fotografiez, apoi s-a pierdut prin ierburile de-o culoare cu ea. În biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din satul turcesc Şirince vă arătam luminace învăluia piciorul mesei altarului, rămas peste veacuri, martor neclintit. Vă spuneam atunci că liniştea era „tulburată“ doar de ciripitul rândunelelor care-şi aveau cuiburile pe bolţi. Acum vă fac cunoştinţă cu câteva, din noua generaţie. Ştim deja să zburăm!
O invitaţie în lumea… necuvântătoarelor, plină de farmec şi uneori la doar un pas de noi, adesea însă ignorată, lansează dna dr. Maria Dragotă, la rubrica Albumul cu clipe.
Trecem grăbiţi, uneori chiar fugi