Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elev de liceu din Baia Mare, dispărut la Apa. Se pare că, în noaptea dispariţiei, şi-a ameninţat prietena că se va sinucide

Publicat in Adevarul, miercuri 16 mai 2012 ·

Un elev de la Liceul cu Program Sportiv din Baia Mare este căutat cu echipele de salvatori de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, în lacul Apa. Căutările au început în această dimineaţă, la ora 10.00, după ce tânărul a dispărut sâmbătă noaptea.

Băiatul, Răzvan Mureşan, a plecat cu un grup de colegi la Apa să-şi petreacă weekendul, iar sâmbătă noaptea, în jurul orei 23.00, se pare că a avut o ceartă la telefon cu iubita sa. Colegii spun că ar fi ameninţat-o că se va sinucide, dar că ulterior a revenit şi s-a liniştit. Duminică dimineaţa, colegii lui au constatat că băiatul a dispărut din grup, fără să fi spus cuiva unde pleacă. Nici acasă nu s-a întors, însă, astfel că autorităţile îl caută acum în apele lacului.

„Este vorba de un băimărean care şi-a petrecut weekendul la Apa, cu colegii. Aceştia i-au sesizat dispariţia duminică dimineaţa. I-au găsit toate lucrurile, rucsacul, telefoanele, au constatat că avea un apel făcut după miezul nopţii", a precizat Roxana Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare. „Se iau în calcul şi pista sinuciderii, şi cea a înecului accidental, dar deocamdată discutăm despre o dispariţie, nu despre un deces, pentru că nu s-a găsit trupul", a completat ea.

Pompierii şi scafandrii sătmăreni au început la ora 10.00 căutările în lacul Apa.

Ce spune diriginta

Diriginta lui Răzvan Mureşan spune că e o tragedie ce s-a întâmplat şi că sunt afectaţi în mod vizibil colegii de clasă ai băiatului. „Pe doi dintre ei i-am lăsat să meargă la Apa să participe la căutări. Sunt afectaţi toţi, spun că îşi doresc foarte mult să-l găsească. Vor să ştie de el", a spus Suzana Pop.

Ea a mai arătat că elevul nu avea probleme, făcea atletism, însă nu era sportiv de performanţă. „Mama lui era plecată, iar anul trecut a întrerupt şcoala cu câteva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Mediafax acum 25 minute
Hezbollah nu a confirmat moartea lui Nasrallah. Gruparea susţinută de Iran a declarat că a lansat un tir de rachete şi artilerie care a vizat Rosh Pina, Sa'ar şi Avivim în nordul Israelului, potrivit CNN. Sirenele au fost activate în Safed şi în Gal

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum o ora
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 2 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum o ora
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 5 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°