De douăzeci de ani, numirile care se fac la Ministerul Educaţiei nasc gînduri negre părinţilor, profesorilor, elevilor şi nu numai. Cu cîteva mici excepţii – un intelectual autentic, un ministru care a ajutat la introducerea manualelor alternative, un dascăl care a încercat un război plăpînd cu universităţile-fabrici de diplome, un altul care s-a zbătut pentru autonomia universitară – miniştrii aleşi pentru a rezolva problemele mari ale învăţămîntului românesc par a face parte dintr-o conspiraţie împotriva bunului-simţ, a culturii, a spiritului, a oricărei forme de normalitate care s-ar putea instaura în spaţiul dintre catedră şi bănci.

DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosUltimele două propuneri ale noului Guvern se înscriu perfect într-un lung şir de numiri anterioare, păguboase. Prima dintre ele, o rectoriţă a unei universităţi particulare, nu a avut prea mult timp să-şi expună programul de reformă, ocupată fiind să înţeleagă că un program de două săptămîni la o universitate de prestigiu nu înseamnă că ai absolvit universitatea cu pricina. Nici cu a doua propunere, un alt profesor universitar, devenit între timp ministru cu acte în regulă, nu avem prea mult noroc: în loc să dea explicaţii despre reformă, ministrul este foarte ocupat să-şi justifice un plagiat.

Sîntem o ţară săracă, cu valori morale, culturale aflate în derivă, cu o neîncredere generalizată în conducători. Singurul fel în care putem spera la un viitor trăit sub semnul normalului, al decenţei, al ameliorării, al eficienţei este să mizăm pe educaţie.

Şcoala românească are probleme nerezolvate de două decenii: profesori puţini, prost plătiţi şi mulţi dintre ei slab pregătiţi, programe prăfuite, dotări minime. Ideea partidelor politice că de ele se poate ocupa cineva făcut peste noapte responsabil cu destinul ei, cineva numit pe holul g