Sezonul handbalistic intern se apropie de final. HCM Constanţa a reuşit să-şi treacă în cont titlul în Liga Naţională, iar acum aşteaptă turneul final al Cupei României pentru a-şi trece în palmares eventul.
La turneul final care va avea loc la Baia Mare vor participa primele opt echipe din clasamentul Ligii Naţionale. Competiţia are loc în perioada 22-24 mai. Pe primul loc în ierarhia Ligii Naţionale, HCM Constanţa va avea cel mai facil adversar în primul joc al întrecerii. Formaţia de pe litoral va juca pentru un loc în careul de aşi contra celor de la Potaissa Turda, echipă care a încheiat Liga Naţională pe locul 8.
Şansele ca HCM să se califice în semifinale sunt extrem de mari, iar în aceste condiţii formaţia pregătită încă de Constantin Ştefan va juca pentru un loc în finală cu învingătoarea dintre CS Caraş -Severin şi CSU Suceava. Pe cealaltă parte de tablou, pentru un loc în finală se luptă HC Odorhei cu Energia Pandurii Tg. Jiu şi -Ştiinţa Bacău cu Poli Timişoara. Finala întrecerii este programată pe 24 mai, la ora 20.00. Sezonul handbalistic intern se apropie de final. HCM Constanţa a reuşit să-şi treacă în cont titlul în Liga Naţională, iar acum aşteaptă turneul final al Cupei României pentru a-şi trece în palmares eventul.
La turneul final care va avea loc la Baia Mare vor participa primele opt echipe din clasamentul Ligii Naţionale. Competiţia are loc în perioada 22-24 mai. Pe primul loc în ierarhia Ligii Naţionale, HCM Constanţa va avea cel mai facil adversar în primul joc al întrecerii. Formaţia de pe litoral va juca pentru un loc în careul de aşi contra celor de la Potaissa Turda, echipă care a încheiat Liga Naţională pe locul 8.
Şansele ca HCM să se califice în semifinale sunt extrem de mari, iar în aceste condiţii formaţia pregătită încă de Constantin Ştefan va juca pentru un loc în finală cu învingătoarea dintre