Două ore şi-a aşteptat Angela Merkel musafirul de la Paris din cauza afacerii „fulgerul”. La întâmpinare nu s-a lăsat cu pupici, ci doar o strângere de mână mai mult sau mai puţin cordială. Şi să nu credeţi că în restul timpului s-ar fi apropiat mai mult.
Seara erau deja prea evidente strădaniile preşedintelui francez şi ale cancelarului german de a părea că s-au împrietenit şi că vor zburda împreună fericiţi pe terenul de joacă al cutiei cu nisip numită zona Euro. „Au existat puncte comune, au existat şi indicii ale unor păreri diferite”, spunea Angela Merkel după întâlnire. Dar expresia feţei trăda deja frustrarea doamnei de fier a Europei.
Trecând peste faptul că musafirul neexperimentat a trebuit să fie ghidat finuţ de Merkel cu câte un ghiont ca să-şi găsească traiectoria pe covorul roşu, cu limbajul comun va mai dura ceva. Grecia să rămână în zona Euro – acesta este singurul punct de vedere comun al celor doi. În timp ce Hollande promite marea cu sarea sub formă de asistenţă financiară pentru Atena, Merkel zice că va analiza posibilitatea. Angela acceptă să se coordoneze cu Parisul şi să găsească un compromis pentru creşterea economică în Europa, Francois zice că el vrea toate propunerile întâi pe masă, inclusiv pe cele pe care Germania le-a respins deja categoric. Aşa că celor care visau la o poziţie comună rapidă a celor doi – pentru că nu-i aşa, în cărţi citim multe – le urăm să aibă multă răbdare. Armonie în privinţa Greciei, dezacord în chestiunea creşterii economice (Le Monde)
O propoziţie din conferinţa de presă comună a liderilor german şi francez spune tot: „Germania şi Franţa au datoria de a coopera” în contexul european. Şi ca o datorie impusă a arătat şi vizita noului preşedinte francez la Berlin.
„Îmi doresc, la fel ca doamna Merkel, ca Grecia să rămână în zona Euro”. Atât. Mai mult n-avem în comun, noi, doi li