Şeful ISCIR Argeş, Valeriu Pavel Tudor, care este şi candidat al PDL la Primăria localităţii argeşene Ştefăneşti, şi un inspector de specialitate în cadrul unităţii centrale a ISCIR, Daniel Dumitru, au fost arestaţi preventiv pentru 15 zile sub acuzaţiile de dare şi, respectiv, luare de mită. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Argeş, magistraţii au admis propunerea procurorilor DNA Piteşti de arestare preventivă a celor doi, decizia nefiind însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti de către avocaţii învinuiţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX. Iniţial, procurorii antiticoruptie au dispus reţinerea lui Daniel Dumitru şi a lui Valeriu Pavel Tudor pe o perioadă de 24 de ore. Potrivit anchetatorilor, în 15 mai 2012 Valeriu Tudor ar fi dat mită suma de 2.000 de lei inspectorului Daniel Dumitru de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) Bucureşti pentru ca acesta să autorizeze o firmă care avea ca acţionar o persoană apropiată lui Valeriu Pavel Tudor. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Serviciului Române de Informaţii şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie. Valeriu Pavel Tudor este candidatul PDL la Primăria oraşului argeşean Ştefănesti, la alegerile din 10 iunie, fiind preşedintele organizaţiei orăşeneşti a democrat-liberalilor. În judetul Argeş, democrat-liberalii candidează sub sigla "Alianţei pentru Argeş şi Muscel".
Şeful ISCIR Argeş, Valeriu Pavel Tudor, care este şi candidat al PDL la Primăria localităţii argeşene Ştefăneşti, şi un inspector de specialitate în cadrul unităţii centrale a ISCIR, Daniel Dumitru, au fost arestaţi preventiv pentru 15 zile sub acuzaţiile de dare şi, respectiv, luare de mită. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Argeş, magistraţii au admis propunerea procurorilor DNA Pi