Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova recucereşte piaţa transnistreană

Publicat in Adevarul, miercuri 16 mai 2012 ·

În primele patru luni ale acestui an, livrările de mărfuri moldoveneşti în regiunea separatistă au crescut de 5,8 ori. Experţii spun că mai avem mult până când vom recuceri piaţa transnistreană.

Primele semne că încrederea dintre Chişinău şi Tiraspol este în creştere se fac observate nu doar la nivel politic, ci şi la cel economic. Este elocvent în acest sens saltul abrupt al comerţului dintre regiunea separatistă şi restul Republicii Moldova.

Astfel, în primele patru luni ale anului livrările de mărfuri moldoveneşti în stânga Nistrului au crescut de 5,8 ori faţă de aceeaşi perioadă din 2011 şi au ajuns la 34 de milioane de dolari, arată statisticile aşa-zisului serviciu vamal din Transnistria.

Potrivit aceloraşi date, livrările de mărfuri transnistrene în Moldova de pe malul drept al Nistrului la fel au crescut în această perioadă, dar nu cu acelaşi ritm, şi au constituit 64 de milioane de dolari.

Specialiştii explică fenomenul atât prin decizia din 17 ianuarie 2012 a noului lider de la Tiraspol de a anula taxa de 100% aplicată la importul de produse moldoveneşti din dreapta Nistrului, cât şi prin alte măsuri.

„Mulţi ani, noi, poate chiar artificial, ne-am izolat de lumea din afară. Astfel de tactici în economie sunt inadmisibile, iar activitatea guvernării trebuie direcţionată spre atragerea investiţiilor", a declarat Piotr Stepanov, şeful executivului regiunii.

Galina Şelari, directorul Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme din Moldova (CISR), spune că anularea taxei de 100% aplicată anterior la mărfurile moldoveneşti are un rol minor în extinderea comerţului.

Piaţa transnistreană, dominată de Ucraina

„Dialogul dintre părţi şi mai ales paşii concreţi în creşterea încrederii au fost factorii ce stimulează relaţiile economice dintre Tiraspol şi Chişinău", a precizat economista.

În opinia Galinei Şelari, e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 48 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 30 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°