Românii s-au uitat la finala Ligii Europa, dar s-au uitat mai întâi la fanii spanioli care au venit la Bucureşti

Românii s-au uitat la finala Ligii Europa, dar s-au uitat mai întâi la fanii spanioli care au venit la Bucureşti. Era un soi de curiozitate amestecată cu uşoară invidie: cum de-şi permit oamenii ăştia să cheltuiască nişte bani, dar, mai ales, cum de-şi permit să-i cheltuiască în numele unei echipe? Ce resort îi impinge cu atâta dedicare în număr atât de mare spre zări atât de depărtate? Pentru asta trebuie sa fi cunoscut puţin istoria celor două echipe.

Legenda şi wikipedia ne spun însă că mai întâi a fost Athletic Bilbao, născută din părinţi englezi, pentru ca trei studenţi basci să dezvolte în 1903 „ramura" de la Madrid, denumită tot Athletic. Şi cu aceleaşi culori, alb şi albastru. Povestea continuă un tânăr spaniol plecat în Anglia după un echipament similar cu cel al lui Blackburn, dar care se întoarce cu 50 de tricouri în alb şi roşu, culorile echipei din oraşul-port Southampton. Şi Bilbao şi Madridul au adoptat noile tricouri, iar de atunci, celor de la Madrid li se mai spune şi Los Colchonores (cei care fac saltele), întrucât vechile saltele spaniole erau desenate în dungi albe şi roşii.

Athletic Madrid şi Athletic Bilbao s-au transformat în Atletico la intervenţia dictatorului Franco care nu suporta „regionalismele". În 1975, când spaniolii au scăpat de general, Bilbao şi-a spus din nou Athletic, dar Madridul a rămas Atletico.

Atletico e o echipă care şi-a clădit succesele în ultimii ani în umbra vecinilor mai înstăriţi de la Real. Însă în perioada romantică, fotbalul adevărat se juca în sudul Capitalei, iar mărturie stau performanţele unor jucători de legendă, precum Adelardo sau Luis Aragones, sau a unor manageri ca Helenio Herrera.

Despre Athletic Bilbao se spune că este singura „echipă naţională de club". Atât de mând