La Mănăstirea Tismana va avea loc sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 10:30, ediţia a IX-a a Congresului Tinerilor Creştin Ortodocşi din judeţele Dolj şi Gorj, eveniment organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, a Mitropoliei Olteniei, şi Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei. Peste 50 de tineri din cadrul grupurilor de tineret ale parohiilor celor două judeţe vor participa la activităţi şi dezbateri pe tema „Sfinţi Tămăduitori”. În prima parte a zilei se va desfăşura faza finală a Festivalului oratoric „Sfântul Ioan Gură de Aur”. La final, invitatul întâlnirii, părintele Teodor Ciontu, protoiereu al Protoieriei Craiova Nord, le va vorbi tinerilor despre Taina Sfântului Maslu în viaţa sufletească şi trupească a credinciosului, un subiect pe marginea căruia vor avea loc discuţii şi dezbateri. De asemenea, preşedintele Asociaţiei „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III”, Aurora Zgonea, va susţine o prelegere pe tema întrunirii. „Întâlnirea Tinerilor Creştini Ortodocşi se desfăşoară cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei”, a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”.
La Mănăstirea Tismana va avea loc sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 10:30, ediţia a IX-a a Congresului Tinerilor Creştin Ortodocşi din judeţele Dolj şi Gorj, eveniment organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, a Mitropoliei Olteniei, şi Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei. Peste 50 de tineri din cadrul grupurilor de tineret ale parohiilor celor două judeţe vor participa la activităţi şi dezbateri pe tema „Sfinţi Tămăduitori”. În prima parte a zilei se va desfăşura faza finală a Festivalului oratoric „Sfântul Ioan Gură de Aur”. La final, invitatul întâlnirii, părintele Teodor Ciontu, protoiereu al Protoieriei Craiova Nord, le va vorbi tinerilor despre Taina Sfânt