Poliţia indoneziană a interzis concertul care urma să fie susţinut la Jakarta, pe 3 iunie, de Lady Gaga, militantă pentru drepturile homosexualilor, după plângeri ale islamiştilor care au considerat-o „satanică".
„Nu vom permite concertul Lady Gaga la Jakarta", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale. „Concertul va trebui anulat. Totul depinde de poliţia oraşului' implicat ", a adăugat el, menţionând că spectacolul ar putea avea loc în afara Capitalei.
Poliţia naţională a dat curs recomandării negative a poliţiei din Jakarta, care a informat că a primit o plângere de la Consiliul Ulema, cea mai înaltă instituţie religioasă islamică din Indonezia. „Costumele ei sunt prea sexi şi prea erotice", a explicat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Organizatorii concertului n-au comentat încă interdicţia, anunţând că vor da mai târziu un comunicat.
Frontul Apărătorilor islamului (FPI), cunoscut pentru raidurile sale adesea violente în baruri şi saloane de masaj, promisese săptămâna trecută că va strânge 30 de mii de manifestanţi la Jakarta, pentru a o împiedica pe Lady Gaga să „difuzeze concepţia ei satanică". „Are un gen vulgar, iar costumele ei sexi şi indecente vor distruge moralitatea copiilor noştri. Este foarte periculoasă", a apreciat preşedintele frontului, Salim Alatas.
Nu toţi indonezienii se opun însă venirii cântăreţei angajate în apărarea drepturilor homosexualilor. Populaţia, practicantă în mare parte a unui islam moderat, a primit cu entuziasm concertul, care urma să aibă loc cu casa închisă, după vinderea a 50.000 de bilete, relatează Agerpres.