Chişinău. 10-15. Luna asta. Republica Moldova. Sau Basarabia. Niciodată nu ştii cum să zici, să nu faci o gafă. Să nu răneşti. Să nu calci pe vreun sentiment, fie el închipuit, fie real. Cronograf. Festival de film documentar. Ediţia a X-a. Lucru mare aici, unde nimic nu pare sigur de pe o zi pe alta, unde răspunsurile se iau de gît cu întrebările, iar interjecţiile ţin loc de verbe. Cîteodată. Pentru că nici o zi nu e la fel. Pentru că nici o clipă nu seamănă cu alta. Asta pentru tine, românul din România, pentru boul, naivul, ridicolul „occidental“ închipuit care ajunge prin partea asta de lume. Poţi să scrii despre experienţa asta după toate criteriile jurnalistice pe care le-ai învăţat în şcoală. Relatarea ar merge unsă, strună, ca la un reportaj model, ca la un meci de fotbal, la care notezi, calm, momentele jocului, minutul şi scorul. O să povestesc însă în fraze ascuţite, tăiate cu toporul, aşa cum îmi vine. Fără măsură, fără chinuiala obiectivităţii, fără detaşare.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă"Ai putea să vorbeşti despre curăţenia incredibilă a trenului care te aduce aici. Despre vagonul de dormit din anii ’50, cu perdeluţe de mătase, cu huse de atlas pe banchete, cu covoraşe şi mochete pe culoar şi în compartimente, cu spaţiile dintre vagoane, unde simţi călcătura pe metal grunjos, gri, vopsit parcă ieri. „Vintage“ în definiţie. Ai mai putea să scrii despre cum se crapă de ziuă şi despre felul în care intră trenul în cele două vămi. Românească şi moldovenească. Atunci cînd îţi vine să înjuri de mamă. Şi cînd n-ai acces la toaletă. Pentru că e încuiată. Pînă nu se termină procedura de vămuire, care durează vreo două ore, nu poţi să foloseşti toaleta. Poţi să faci treaba asta la Ungheni, în gară, după ce s-a terminat contr