Punctul 1. Laurenţiu Rus este dinamovist convins. Laurenţiu Rus ne oferă o explicaţie ca să vedem că astfel stau lucrurile. Aceasta nu lasă loc dubiilor. Cînd vii la Dinamo, înjuri pe Steaua, spune Laurenţiu. El susţine că aşa procedează toţi cei care vin în Ştefan cel Mare sau cei care au fost crescuţi acolo. Înjuri temeinic marea rivală şi te-ai legitimat ca dinamovist.
Punctul 2. Laurenţiu Rus se pregăteşte pentru marele derby. Întrebat de colegii care l-au intervievat dacă se gîndeşte la cineva anume de la Steaua care ar putea reprezenta un pericol special, băiatul nostru rosteşte numele lui Martinovici. “Am auzit că a tot dat goluri din faze fixe. La meciurile steliştilor nu m-am uitat, că nu prind postul care transmite meciurile lor.”
Punctul 3. Laurenţiu Rus aşteaptă ceva anume din partea lui Cristi Borcea. Să vină la meci şi nu cu mîinile goale, ci cu o primă frumuşică. Ca să ne motiveze mai mult, adaugă Laurenţiu.
Scurte comentarii la punctele 1, 2 şi 3.
Punctul 1. Eşti (devii) dinamovist sau stelist nu pentru că înjuri pe Steaua, respectiv pe Dinamo. Dragostea sau ataşamentul pentru blazonul şi suporterii unei echipe nu se măsoară în cuvinte triviale. Nu ajung cîteva scandări obscene pentru a deveni dinamovist. Dinamoviştii de dată recentă şi cu contract de prestări servicii ca Laurenţiu Rus nu fac diferenţa dintre adversari şi duşmani. Între un rival şi un inamic. Pentru Dinu, Dumitrache, Radu Nunweiller, Răducioiu ori Lupescu, cei de la Steaua nu erau cei care trebuie înjuraţi. Erau cei care trebuie învinşi. Cu orice preţ fotbalistic, nu rupîndu-le picioarele. Diferenţa între un rival şi un duşman este enormă. Este diferenţa dintre, să zicem, muzician şi muzicant. Sau dintre un fotbalist şi un jucător de fotbal.
Punctul 2. Laurenţiu Rus face paradă de ignoranţa lui. Sau îşi propune să fie ironic. Dacă într-adevăr nu a văzut
