Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii care câştigă cât actorii de la Hollywood. Au salarii de milioane de euro pe an

Publicat in Antena 3, miercuri 16 mai 2012 ·

Criză criză, dar sunt unele domenii în România care nu doar că nu sunt afectate de cutremurul economic global, dar în care se câştigă salarii cu multe zerouri în coadă. De exemplu un manager de top al unei insiituţii bancare sau a unei multinaţionale poate câştiga cât un actor bunicel de la Hollywood. Un milion de euro pe an.

Pe primele trei locuri se situează salariile din domeniul IT, bancar şi farmaceutic, cu menţiunea că salariile diferă considerabil dintre o pozitie de entry-level sau nivel mediu şi una de top management.

De exemplu în domeniul informatic, un programator software, la început de drum cu o specializare de developer, team leader sau project manager - este recrutat cu un salariu de 1.500 - 2.000 de euro pe lună.În cazul poziţiilor de management salariul ajunge până la 5.000 euro sau chiar mai mult.

În domeniul bancar media unui salariu este de circa 1.000 de euro în cazul unui relantionship manager, branch manager sau regional manager. În ceea ce priveşte nivelul managementului de top, apar diferneţe enorme. Managerul unei insituţii bancare consolidate poate ajunge şi la un salriu de vis, de un milion de euro pe an sau chiar mai mult la care s-ar adăuga diverse bonusuri.

În domeniul farmaun farmacist ajunge să câstige, în medie 1.000 euro pe lună.

Salarii ofertante apar şi pe partea serviciilor de transport, mai ales daca este vorba de transport aerian, audit, telecomunicaţii sau industria tutunului.

Criză criză, dar sunt unele domenii în România care nu doar că nu sunt afectate de cutremurul economic global, dar în care se câştigă salarii cu multe zerouri în coadă. De exemplu un manager de top al unei insiituţii bancare sau a unei multinaţionale poate câştiga cât un actor bunicel de la Hollywood. Un milion de euro pe an.

Pe primele trei

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum 46 minute
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 59 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 58 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 12 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°