Avînd de multă vreme – vai, nu chiar de la bun început... – grijă să nu mă iau drept măsură a lucrurilor, mărginindu-mă strict la cîte am trăit ca simplu nuvelist şi fratern cititor, nu m-am mai întîlnit, în limba română, cu o idee ca aceea încredinţată de Mircea Ivănescu lui Gabriel Liiceanu, cu cîteva luni înainte de a se retrage dintre noi. După vreo 80 de ani de viaţă pe pămînt, poetul a ajuns la concluzia că „trecerea mea lină prin viaţă, într-o istorie, altfel, accidentată, nu are altă explicaţie decît aceea de a fi fost agent acoperit al unui serviciu de care nu ştiu. Altă explicaţie nu există, sînt ofiţer acoperit“.

DE ACELASI AUTOR Puseuri de toamnă La un sfert de veac de cînd s-a dus Turnătoria ca discurs amoros Curs scurt de sociologie a şepcii la româniRezonabil, ca oricare dintre noi, Gabriel Liceanu, într-un primo tempo, recunoaşte că „e tare“, apoi că „povestea e savuroasă“, după care „repet, este extrem de amuzant să fii aşa ceva fără să ştii“. La care – fără să ridice glasul, fără vehemenţă, totuşi riguros – poetul ripostează: „Dar nu e amuzant deloc! E doar, repet, logic“. Şi urmează logica, irefutabilă: a lucrat din 1953, încă student, la Agerpres – „un loc de vîrf al ideologiei oficiale“ –, fără să fie chinuit de autobiografie şi originea sa nesănătoasă, luat în garanţie, pe simpatie, de şeful redacţiei, a plecat de cîteva ori prin „lagăr“ fără să fie controlat de vreun securist, nu i s-a cerut niciodată să raporteze ce a discutat cu străinii, a fost abonat la Biblioteca americană, a împrumutat cărţi de la Biblioteca engleză, „niciodată, nimeni, nu m-a întrebat nimic, în vreme ce alţii au făcut puşcărie pentru asta“. E irefutabil şi indubitabil: „am fost şi pe semne (!) – exclamaţia mea, R. C. – sînt agent acoperit fără să ştiu“. Poetul ţine să repete că nu glumeşte, că simte „nevoia să elucideze“ ceea ce pare inexplicabil altora, dar