Completul de cinci judecători al instanţei supreme care dezbate recursul în dosarul "Trofeul calităţii" a admis, miercuri, solicitarea avocaţilor lui Adrian Năstase de judecare a unei cereri de recuzare a procurorului DNA prezent în această cauză.
Unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase, Corneliu Liviu Popescu, a făcut, la ultimul termen de judecată, mai multe cereri şi a invocat mai multe excepţii. Una dintre cererile avocatului a vizat recuzarea procurorului DNA Elena Matieşescu.
Printre motivele prezentate pe larg miercuri, în timpul şedinţei de judecată, avocatul a arătat că se impune recuzarea şi, respectiv, înlocuirea procurorului Elena Matieşescu cu un alt magistrat DNA, pe motiv că aceasta a participat şi la judecata de fond, ca procuror desemnat, şi pentru că a formulat, motivat şi semnat recursul în acest caz, cerând înăsprirea pedepsei în cazul lui Adrian Năstase.
Avocatul a arătat că procurorul Matieşescu a pus concluzii ample pe fondul dosarului şi a cerut condamnarea în primă instanţă a tuturor inculpaţilor din dosar, inclusiv a lui Adrian Năstase. Astfel, avocatul Popescu a arătat că procurorul Matieşescu ar da dovadă de lipsă de imparţialitate, în contradicţie atât cu normele interne, cât şi cu cele internaţionale în vigoare în materia penală. În acest context, avocatul a explicat că procurorul trebuie să fie "primul avocat al inculpatului" şi să-i respecte pe deplin drepturile procesuale conferite de normele constituţionale şi de cele penale.
Un alt avocat al lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a arătat în faţa instanţei că lipsa de imparţialitate a procurorului Matieşescu ar putea deriva şi din faptul că şeful DNA, Daniel Morar, i-a reproşat în mod public faptul că într-un alt dosar nu a cerut "pedepse exemplare" în cazul fostului premier şi a celorlalţi inculpaţi din acea cauză.
Avocatul Cazacu a arătat că, în lumina