Poate părea ciudat ca un abator să figureze în Lista Monumentelor Istorice. Şi totuşi, începînd cu jumătatea secolului al XIX-lea, timp de aproape o sută de ani, abatorul modern este una dintre clădirile urbane reprezentative. Creşterea populaţiei oraşelor, necesităţile de alimentaţie ale unui număr din ce în ce mai mare de persoane şi nevoia de control a acestei activităţi au determinat apariţia unor legislaţii care obligau municipalităţile să construiască şi să întreţină abatoare comunale. Inconvenientele create de vecinătatea unei asemenea dotări orăşeneşti sînt îndepărtate prin reglementări riguroase, de amplasare la distanţă faţă de zonele de locuit. Toate acestea se aplică în majoritatea statelor Europei, dar şi dincolo de Ocean. Şi cum abatorul este o clădire a municipalităţii, ea devine – prin arhitectura ei – expresia forţei şi a bunăstării unei comunităţi urbane şi a eficienţei corpului său administrativ.

DE ACELASI AUTOR Contele de Rîmnic Printre blocuri la Focşani Evanghelie Zappa şi reşedinţa lui de la Broşteni, Ialomiţa La CăiuţiAbatorul de la Timişoara face parte din acest tip de clădiri. Construit în anii 1904-1905 în zona de sud a oraşului, pe un teren recuperat prin asanarea mlaştinilor existente, el devine repede unul dintre punctele de reper ale urbei. Pe de o parte, pentru că începe să fie un pol de interes al oraşului, iar municipalitatea îi alătură de la început o piaţă comercială; pe de altă parte fiindcă, după modelul abatoarelor construite în Europa Centrală, corpul principal are forma şi silueta unui turn de palat medieval, care accentuează statutul edificiului de dotare municipală majoră, de reper important al oraşului şi ilustrează procesul de „monumentalizare“ a formelor specifice edificiilor publice din epocă.

De altfel, urbaniştii care stabilesc locul construcţiei trasează şi o stradă importantă de acces dinspre zonele