Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR a depăşit pragul de 1 miliard EURO acordaţi în cadrul Programului Prima Casă

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 16 mai 2012 ·

Bucuresti, 16 mai 2012 - Banca Comercială Romană (BCR) anuntă oficial depăsirea pragului de 1 miliard Euro volum al creditelor acordate în cadrul Programului Prima Casă, banca sprijinind astfel peste 25.000 de tinere familii din România să îşi achiziţioneze prima lor locuintă. Pe perioada derulării Programului, creditul Prima Casă şi-a păstrat atractivitatea în special pentru tinerele familii care au putut beneficia de condiţiile preferenţiale de dobândă şi avans scăzut disponibile prin intermediul programului Prima Casă. "Cu un volum de credite de peste un miliard de Euro, BCR a fost liderul şi cel mai important susţinător al programului Prima Casă. Ne dorim să-i ajutam în continuare pe români să-şi îndeplinească visul de a avea propria locuinţă. Este angajamentul nostru ferm ca BCR să rămână şi în viitor cel mai mare creditor ipotecar din România printr-o ofertă de credite simplă şi accesibilă", a declarat Martin Skopek, Vicepresedinte Retail Banking în cadrul BCR. În cadrul celei de-a patra etape a programului Prima Casă, valoarea medie a unui împrumut s-a situat în jurul sumei de 37.800 EUR, în scădere faţă de prima etapă a programului când valoarea medie a fost de 41.200 EUR. În plus, valoarea medie a avansului plătit de către clienţi pentru achiziţionarea primei lor locuinţe a fost de 10%. Profilul clientului din Prima Casă În ceea ce priveşte profilul clienţilor beneficiari ai creditelor acordate prin programul Prima Casă 4, aceştia sunt bărbaţi tineri (25-34 ani) care au luat creditul pe o perioadă de 30 de ani. Regiunea cea mai activă în Programul Prima Casă este capitala Bucureşti, a cărei cotă în volumul total de credite acordate a crescut la 45% în a parta etapă a Programului Prima Casă, faţă de cota aferentă în prima etapă a programului (36%). Pe lângă Bucureşti, următoarele 5 judeţe active în programul Prima Casă au fost Timişoara, Cluj, Iaşi, Constanţa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 46 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 51 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 18 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 46 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 4 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 36 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°